Pseudojurnal parizian (4)

24 iulie

Ca o completare la starea mea de aseară. Oameni buni, românul autentic chiar există? E o specie de vertebrată sau e o moluscă, fiară sau meduză înţepătoare? Are tot ce-i trebuie unei fiinţe vii, ochi, cap, mîini şi picioare, creier, conştiinţă? Că-mi pare puţin cunoscută specia asta care sparge forumurile cu înjurături gen: "...'vă-n gură de moldoveni proşti!", " 'ţ-ai dreacu de ardeleni idioţi!", " 'mnezeii mamii voastre de olteni cretini!", "băsişti împutiti!", "cîini de uslaşi!", "să-mi sugeţi poola de ziarişti care luaţi bani

de la PDL!". Vorba lui Octavian Cotescu dintr-un scheci celebru: "Vasăzică, cum îţi spuneam, toată acţiunea se petrece într-un sat de pescari..."; "Îhi, mda!", îi răspundea minunatul Marin Moraru, dar ei erau doi romani autentici pe o bancă în parc. Noi ce-om fi oare? Pescarii, peştele din cîrlig sau momeala facuta din mălai?

Am ceva special cu ăi de le pute Romania după ce dau de gustul unturii din Vest. Nu ajung bine să-şi moaie tenişii în praf berlinez, parizian sau milanez, că-i apucă o silă de ţara natală ceva de speriat! Unul din Italia zice repede că a fost la "mercato" să-şi ia chiloţi, că "magazin" sau oarecum românizatul "supermarket" dovedeşte că vii de la mitoc (aici işi are originea cuvintul mitocan). Altul spune că e timpul să ai şi tu parte de niste dezbateri intelectuale la Paris, că în capitala Franţei îşi dau întilnire geniile, nicidecum în amărîta aia de Romanie! Îmi scrie o cuconiţă din Germania, reproşîndu-mi că prea m-am dat lovit cînd mi-a murit un prieten de-o jumătate de viaţă şi-am postat pe blog un material cam patetic. La ei, la nemţi, deşi ea-i de pe lînga vechiul cartier Lozoveni toată ziua, nu se procedează astfel. Noi, germanii, sîntem mai reţinuţi, te dăscăleşte româncuţa noastră, că şi mamei îi zic, cînd vin în vacanţe în România, să nu mă mai întrebe de două ori dacă chiar nu mai vreau o porţie de borş, că nemţii te întreabă o dată şi gata. Alţi românaşi, veniţi în Franţa cu vreo 7 - 8 ani în urmă, şi-au certat mama aflată în vizită că de ce a vorbit româneşte cu nişte români în parcul de lîngă bloc la Bobigny Pantin Raymond Queneau, că nu trebuie să afle francezii că ei nu sînt francezi. Măi să fie! Nu puteţi voi să faceţi ca ala, un nebun ce ne teroriza pe la redacţia Vieţii libere cerîndu-şi banii lui de la SIDEX? Omul şi-a ras cu lama numele din buletin şi a scris Gioni Manix cu pixul. Spunea că e imperios să plece în America şi îsi alesese şi un nume pe măsură, să nu zică pieile roşii că-i vreun neam prost. Dar el avea o scuză, figuranţilor, avea minţile duse cu sorcova după un accident cu basculanta!

Am văzut pe aici ţiganul cerşetor cu căţel (se poartă, ca să înmoaie inimile îsi iau un biet căţeluş şi-l ţin lîngă cutia cu marunţiş, mîngîi animalul, marci banul) care trimitea prin Coynstar în ţară bani mai mulţi decît mine. Am văzut ţiganca-crab, umblînd prin metrou ca un paianjen uriaş, în patru labe, cu picioarele răsucite, repetînd mesio!, mesio!, medam! Tiganca cu bandaj mereu nou pe mîna stîngă şi cu cănuţa de tablă zornăind din nişte mărunţei se află la post, zilnic, pe Bulevard Sebastopol, chiar lîngă curvetele alea chinezoaice urîte ca foamea. Ţiganul one-man-show face un spectacol amuzant din trombon, voce şi un negativ înregistrat la o sculă portabilă alimentată la un acumulator de maşină, dansează pe muzica lui, se scălîmbăie, dă bezele pe spaniolă şi întoarce melodia pe româneşte la refren: "Hop-şa, mi-am lăsat familiaaaaa, că e greu în ţara mea!" Ţiganii furăcioşi umblă cu gaşca. Unul mai măricel, îmbrăcat la costum şi cîţiva mai tinerei, copii chiar, băieţi şi fete. Vorbeau tare intr-un vagon şi Andi, amicul meu, cam împuşcat în aripă cu nişte bere, a intrat în vorba cu ei. Şeful echipei s-a răstit: "V-am zis să nu mai vorbiţi româneşte cînd plecăm la ciordit!" Am mai văzut prin Paris ţiganul zdravăn, grăsunel, bun de muncă, umblînd cu un copil împrumutat de la o vecină ce avea mai mulţi şi cerşind ceva pentru micuţ, "măcar un tichet de restaurant". Ţiganii cu alba-neagra sînt organizaţi ca o mică armată. Ocupă cîte o străduţă pe unde vin turiştii să cumpere suveniruri, în zona Pigalle. Pun trei-patru cutii din carton pe post de măsuţe în mijlocul drumului şi încep să învirtă discurile alea de cauciuc. Lîngă ei, absolut întîmplător, stau nişte persoane care, chipurile, joacă şi cîştigă 50 de euroi ca pe apă. Apoi vin fraierii şi, cînd văd că se pot face banii atit de simplu în capitalismul ţigănesc de cumetrie, se aruncă precum musca la rahat. Pierd unii cu sutele de euro. Dar nu-s de plîns, ce s-ar face deştepţii dacă n-ar fi mama proştilor mereu gravidă? Politia i-ar înhăţa mai des, dar la fiecare colţ de stradă e cîte un pîndar ce dă alarma imediat. Cartoanele rămîn acolo şi onorabilii crupieri se amestecă-n mulţime. Ar mai fi prostituatele ţigănci, vai de mama lor cine şi-o fi punînd mintea cu ele! Îmbrăcate şi vopsite ca nişte pupeze, se bat de muscă pe Bulevard Strasbourg. Ies o dată de la Lidl, traversez şi dau peste un covor gros împletit artizanal din coji albe de seminţe. Lînga el, scuipînd de zor, munceau doi pe faţă şi unul pe dos trei panarame ce mestecau mai rapid decît batozele în campania de toamnă. Azi, într-un vagon alăturat se auzea ceva ce semăna a muzica de operă, era ţiganca-primadonă. O soprană cam tomnatecă se străduia să-şi merite ciţiva euroi pentru puradeii rămaşi la baracă (am uitat să vă spun că ţiganii au adevărate cartiere de carton presat pe aici). Măi frate, cîntă principesa cu pasiune vreo patru-cinci staţii la rînd, ăia din vagon cu urechile pline de sînge. Nu cred că i-au apreciat prestaţia cu prea multă dărnicie. Hehe! la următoarea oprire, veni Angelica lu' Gheorghiu să ne fericească şi pe noi cu nişte triluri. N-o să banuiţi ce cînta matracuca umflîndu-şi niste ţîţe care-i puteau răni genunchii: "Aaaaaaaaastăzi s-aaaaaa născuuuuut ceeeel făr' de-ncepuuuut, cuuuuuum au ziiis proroooocii!" Şi-avea aşa o evlavie-n trupul său mlădios, o atît de dogită voce, că la staţia următoare a coborît cam trei sferturi din vagon! Eu, masochist, am rămas şi i-am dat si 50 de centime, că-i de-a noastră, fată din popor, şi mă bucur ca ambasadorii aştia culturali stau pe aici şi chiar nu se dau duşi oricît i-ar înjura rasista aia de Marine Le Pen. Pe ei, pe mama lor, fraţi ţigani!

Tot am timp azi, să vă mai zic una cu generosul meu prieten Andi. Mă sună într-o zi să mă întrebe ce vreau să mănînc. Ce-o fi, îi răspund, că nu-s pretenţios. Să dezgheţ nişte carne din congelator, să punem de-o tochitură? Bun aşa, tu eşti şeful! Mai umblu prin oraş, apoi vin spre arondismentul 16 şi urc cu greu cele şapte etaje pînă la cămăruţa unde mă gazduieşte Andi. Îmi deschide amfitrionul, fac un pas înăuntru şi...să cad din picioare! În chiuveta blocată cu un dop şi plină cu apă pluteau nişte bucăţi de carne de porc. Acolo unde îşi spală omul ciorapii din cind în cînd şi-şi suflă mucii în fiecare dimineaţă, se afla viitoarea noastră masă de seară. Frate, îi zic deja verde la faţă, asta vrei tu să mîncam. Desigur! Omule, ai pus carnea să se dezgheţe în chiuveta de baie. Da, şi? Cum şi? Eu nu manînc în veci de-acolo! Hai, măi, că am spălat-o bine! Să fii sănătos! Tot ce mai vreau la ora asta e o conservă de peşte.

Azi citesc "Oameni sărmani", ediţie 1954. Aflu din prefaţa Tamarei Gane că Dostoievski a fost băiat bun dar cu lipsuri. Ah, să fi prins el epoca măreţului Stalin, să-şi fi dres lipsurile cu volumul "Curs scurt de istorie a PCUS", să vedeţi atunci ce scriitor ar fi ajuns Feodor Mihailovici!

"Dintre scriitorii cei mai discutaţi, a căror operă cere a fi reconsiderată cu toată grija şi atenţia de pe poziţiile esteticii marxist-leniniste, este şi F. M. Dostoievski. Caracterul contradictoriu al operei sale a creat în jurul acestui nume o enigmă de multe ori <<ispititoare>> pentru cititorul neavizat. Şi nu fără motiv. Decenii de-a rîndul, atît de cunoscutele romane ca: <<Idiotul>>, <<Crimă şi pedeapsă>>, <<Fraţii Karamazov>> şi altele au tulburat minţile fragede ale tinerilor generaţii, exercitînd de multe ori o influenţă nefastă asupra orientării lor ideologice. De aceea numai o interpretare ştiinţifică, obiectivă, este în măsură să asigure revalorificarea justă, dialectică, a creaţiei dosto-ievskiene, în care sînt atît de strîns împletite laturile pozitive cu cele negative."