Pseudojurnal parizian (31)

Cu două luni în urmă, l-au concediat de la bancă. Nimic n-a mai fost ca înainte, nici gagică-sa şi nici prietenii de pahar. Fata şi amicii îl apreciau pentru generozitate, pentru cumpătare nu merita respect, părea total sărit cînd avea chef să petreacă, cheltuia mai mult decît era nevoie, avea de unde. Văzuse lumina zilei într-o familie patriotică de tip vechi, săracă, cu coada sus, obsedată de conspiraţiile internaţionale împotriva ţărişoarei, de evreii atotputernici şi de puritatea rasei albe. Rămăsese fără muncă din cauza directorului filialei bancare din oraşul său. El era bun în meseria de inspector credite, însă directorul avea o nepoată la care ţinea mult, aia făcuse o facultate cu profil bancar şi voiau părinţii s-o vadă angajată pînă să plece cu toţii în vacanţă. Concedierea a venit ca o izbăvire pentru el, cel puţin la început. Primise cîteva salarii compensatorii, aşa că a putut să-şi păstreze stilul de viaţă relativ opulent încă vreo trei luni. Se ambala mereu în discuţii legate de obsesiile lui şi ale familiei sale de patrioţi. Era convins mai mult ca niciodată că evreii conduc lumea prin banii lor adunaţi din sudoarea popoarelor exploatate perfid, tocmai ce descoperise că fostul lui şef avea în genealogie un străbunic ce se numea Feldman. Hahaha, asta e, a aflat că sînt din stirpea naţionaliştilor şi vrea să ma distrugă! Aproape că se simţea bine în postura de apărător al neamului şi de persecutat etnic. Dar cum de-l chema Popescu în acte pe fostul său şef? Aici l-a lămurit moş Aristotel, fost şef de cuib legionar în tinereţe. Evreii care luptasera pentru Independenţă, 833 de inşi, au primit cetăţenia, în vreme ce alţii au mai avut mult de aşteptat. Este clar, i-a zis bătrînul, că, deşi deveniseră parte integrantă din spaţiul naţional cu toate drepturile autohtonilor şi unii îşi schimbaseră numele de familie, ăia încetăţeniţi în urma războiului au rămas în inima lor tot evrei, părtaşi ai marelui plan jidovesc de acaparare a lumii, de aia trebuie scormonit în biografia fiecărui individ ce face rău băştinaşilor inocenţi, sigur vei găsi strămoşi din neamul lui Israel. Sîngele apă nu se face, nepoate, ascultă la mine! Lămurită pe deplin, victima bău şi mai mult ca să uite de necazuri. La o oră tîrzie din noapte, limuzina unui tip cu bani mulţi îl izbi de asfalt, era într-o stare de beţie moderată şi traversa aiurea o stradă din centru. La spitalul judeţean au constatat că-i trebuie o transfuzie de sînge dintr-o grupă mai rară. S-a făcut un apel la fostul loc de muncă pentru donaţii şi s-au găsit doar două persoane compatibile, directorul filialei şi o domnişoară de la casierie. Scăpat cu viaţă, fostul inspector, nevoit să dea ciubucuri consistente în spital, constată că rezervele de marafeţi s-au cam topit, aşa că nu mai dădea de băut prietenilor şi nici gagică-sii nu-i lua cadouri la fel de des. Tovarăşii de şpriţuri nu cunoşteau cauzele acestei transformări a lui şi nici iubita nu ştia mai mult. I-a lămurit tot bătrînul Aristotel la o întrunire de seară ţinută pe terasa lui Crăcănatu’. Amicul primise o transfuzie de la fostul său şef care era un Feldman. Ascultaţi la mine, sîngele apă nu se face, perora bătrînul şef de cuib, acum e de-al lor! De atunci a început Cristi să simtă o răceală în cercul cunoscuţilor săi, îl acuzau de zgîrcenie. Iubita l-a părăsit reproşîndu-i că a început să miroasă nasol, devenise impur.